Duminică, ora 18,15
Azi este prima zi de Paști! Hristos a înviat! De obicei, scriu în jurnal sâmbătă dimineața, dar fiind ieri foarte ocupată, voi face însemnările azi, atât pentru săptămâna trecută, cât și impresiile de azi. Săptămâna aceasta a fost săptămâna cu de toate! Mă bucur că a fost așa!
🌞🌈 Vremea ☔⛅
Luni a fost o vreme schimbătoare și am făcut un frig teribil în școala structură. Zilele următoare vremea s-a mai îmbunat și ne-a mai răsfățat cu câte o rază de soare, pentru ca ultimele două zile ale acestei săptămâni să ne pregătească marea surpriză și să ne ofere temperaturi de până la 20 de grade. Da, azi a fost o zi tare plăcută, tare călduroasă și îmbia la plimbare.
🍚🍜 Din bucătărie🍞🍨
Ce am gătit?
Bucătăria a fost un curcubeu de arome. Dacă nici săptămâna asta ne se fac preparate deliciaose, atunci când! Am făcut pregătiri pentru masa de Paști. Chiar dacă suntem doar două persoane acum, îmi place să prepar mâncarea tradițională pentru această sărbătoare, așa că pe masa de sărbătoare și-au găsit locul, drobul, ouăle vopsite în mod neconvențional cu vin roșu și a fost o reușită, ciorba și friptura de miel, pâinea cu cartofi și cozonacul făcute în casă, o prăjitură fără coacere cu frișcă și ananas.
📋⌚ Organizare ⌛💺
Gestionarea timpului.
Excepțional! Chiar sunt mândră de mine! A fost o săptămână a lucrului făcut super-organizat, de marți până vineri. Am bifat 90% din ceea ce mi-am propus, fiindcă a apărut și altceva care nu era pe listă.
Realizarea temei finale pentru cursul de Pedagogie digitală (sincer, credeam că de Paști voi avea meniu Livresq și nu din cel tradițional😉) mi-a solicitat câteva ore bune, plus complatarea fișei cursului cu detalii despre toate activitățile. Ceea ce m-a bucurat a fost că am reușit să îmi fac timp și pentru mine, în cele din urmă.
🌴🌺 Din grădină 🌿🍁
Această săptămână am alocat și o seară (cca 3 ore) pentru grădină: am prășit ceapa, am completat rândurile de usturoi- nu prea a răsărit cel plantat săptămânile trecute, am semanat crăițele, niște mărar, dovleceii și fasolea păstăi. Soțul a mai plantat cca 600 grame de arpagic galben și ceapa care începuse să încolțească. Grădina nu mai este atât de bine organizată ca în perioada dinaintea ultimei intervenții chirurgicale, dar sunt mulțumită.
💊💌 Sănătate 💉💮
Sănătatea fizică
După o zi încărcată, mă resimțeam ușor seara.
Sănătatea emoțională
A fost o săptămână de echilibru emoțional.
📃📗 Ce citesc 📖📓
In această săptămână nu am citit nimic.
💃🔧 Ce meșteresc 🎀📐
Nimic
🎥🎭 Cum mă delectez 🎸🎵
Am reușit să văd pe Netflix( în vreo 4 zile) 4 filmul Un bărbat pe nume Otto Este un film ca o lecție de viață!
💡🔎 Ce am învățat săptămâna aceasta 🔐🔬
Că trebuie să fiu mult mai atentă! Graba și superficialitatea mă fac să pierd și în raport cu mine și în relație cu ceilalți. 🌺🌺🌺
P.S. Voi reveni un pic mai târziu cu un articol despre ziua de azi care a fost și ea o bucurie!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu