Prima zi de Paști- zi de liniște și de meditație

 

Luni, ora 08.21

    Hristos a înviat! Este a doua zi de Paști și se anunță o vreme la fel de frumoasă! În articolul postat ieri făceam referire la bucuria liniștii găsite. Da, ieri a fost zi de sărbătoare, de plimbare, de liniște interioară și de vizitare a  unor locuri pe lângă care am trecut de mai multe ori, dar  pentru care nu ne-am abătut de la traseu în trecut. Probabil acum era timpul lor pentru a fi descoperite, poate pentru a înțelege mai profund ceea ce trăim, ceea ce ni se întâmplă și ceea ce trebuie să prețuim. 

    Așa cum am mai spus, blogul acesta este o confesiune a ceea ce trăiesc, simt, experimentez. Este un balsam pentru mine, iar dacă oamenii care citesc,  se regăsesc, poate, în experiențele mele, găsesc ceva interesant sau se opresc pentru un timp să citească ceea ce am scris, le multumesc! 

        După tumultul emoțional și fizic trăit  în săptămânile anterioare, am decis ca sărbătorile acestea să le petrec doar în propria familie. Am trimis mesaje și atât. Am evitat chiar și conversațiile  telefonice, din teama ca discuțiile să nu se abată spre evenimente mai puțin plăcute. A fost și un moment în care gândul mi-a fugit spre sărbătoarea petrecută alături de părinți, în casa copilăriei, așa cum vreau să o păstrez în memoria mea. 

         Prima parte a zilei am petrecut-o în mare liniște și împăcare interioare:  am pregătit micul- dejun cu un aer ușor festiv și ne-am bucurat un un ness frappe. 

                                    

          După prânz, am decis să facem o excursie în regiunea noastră. Am decis să mergem, mai întâi la Mănăstrirea Cerbu, aflată la cca 50 km de localitatea noastră. Bună decizie! Trecuserăm de vreo 2 ori prin zonă, când ne îndreptam spre zona Moldovei, însă nu opriserăm niciodată. Așa cum am spus: ieri a fost momentul potrivit. Am ajuns în jurul orei 14.00. Era o zi ca de  început de vară, o zi călduroasă. Nu era nici foarte aglomerat; locașul de cult nu are încă dimensiunea unei mănăstiri obișnuite. Are o bisericuță micuță, si nu fac un pleonasm când folosesc sintagma bisericuță micuță, fiindcă este cea mai mică biserică în care am ajuns. Am avut acolo senzația de intimitate, nu m-am simțit copleșită de dimensiunea impozantă a bisericilor, ci am avut sentimentul de comuniune spirituală, de familiaritate, de un ceva doar pentru mine. Pare o afirmație egoistă, însă momentele petrecute acolo, mi-au creat o emoție puternică și acest sentiment de potrivire a mea acolo. Peisajul este de vis.

     Imaginea de mai jos surprinde o parte a asezământului. Bisericuța este la poalele colinei.

                 

  

     După  aceste momente de armonie interioară, am decis să ne întoarceam acasă, însă pe un alt traseu care trecea prin sate locuite de ruși-lipoveni. Ceea ce am remarcat în cele două sate, a fost liniștea deplină. Nu am văzut deloc animație, semn că oamenii respectau ziua de sărbătoare, 

       Am vrut să vizităm și cetatea Ibida, însă am decis să revenim, ulterior. Am ajuns până în apropierea ei și am constat că  sunt doar ziduri prea puțin puse în valoare. Din ceea ce m-am documentat. pare a fi printre cele mai mari cetăți, ca întindere, din zona Dobrogei.  Apoi, am ajuns la Mănăstirea Uspenia, mănăstire de rit vechi. Aceeași liniște atotstăpânitoare. Aici nu am întâlnit absolut pe nimeni. Porțile erau deschise, însă nu era nici țipenie de om. 

                             

Chiliile vechi ale  mănăstirii

A fost o zi  trăită „pe sufletul meu!”